Sistemul de învățământ, parte integrantă a educației:

În articolul anterior spuneam că voi continua dezbaterea despre sistemul educațional din România, printr-o incursiune în sistemul de învățământ. Da, sunt sigur că mulți veți spune că educația începe (cum am și afirmat în al doilea articol, Educația formală și informală) odată cu primele zile ale copilăriei. Totuși, o mare parte a educației unui individ ar trebui să se facă în cei unsprezece ani de învățământ obligatoriu (conform Legii educației naționale, Nr. 1/2011, actualizată în 2018, art. 16, alin. 1), punându-se un mare accent pe dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome, pe dezvoltarea personală, dezvoltarea spiritului antreprenorial și participarea cetăţenească activă în societate, pe incluziunea socială şi, foarte important, pe angajarea pe piaţa muncii (conform Legii educației naționale, Nr. 1/2011, actualizată în 2018, art. 2, alin. 1, 2 și 3).

În urma modului de acțiune a sistemului de învățământ, în ultimii 9 ani, aș putea face unele speculații cu privire la aplicarea promovării idealului educațional în școlile românești. Și voi reliefa, documentat, și acest lucru. Însă, am hotărât să o fac puțin mai târziu, în articole ulterioare. Deocamdată, faptul că pandemia de COVID-19 s-ar putea să nu mai dureze mult, și se va da uitare la o mare parte a erorilor sistemului de învățământ, ieșite la suprafață în această perioadă, am considerat că este esențial să subliniez modul de desfășurare a învățământului în sistem online. Reeditarea, aprobarea și punerea în aplicare a noii Legi a educației naționale, în acest an (să sperăm că se va întâmpla acest lucru), ar trebui să-mi contrazică afirmația anterioară. … Vom vedea în viitor!

Până atunci, sunt convins că va fi interesant să punctez câteva probleme litigioase, vis-a-vis de învățământul online, pe care, sistemul românesc trebuia să le soluționeze, odată cu aplicarea Legii educației naționale, Nr. 1/2011.

Învățământul în sistem online:

Cum era de așteptat, niciuna din legile educației naționale, și mă raportez la Legea învățământului, Nr. 84, din 24 iulie 1995 și la Legea educației naționale, Nr. 1/2011 (cu modificările și completările ulterioare), nu a făcut referire la învățământul în sistem online. Și, nu cred că are cineva de obiectat despre această lacună. Activitatea educațională din ultimii 70 de ani (am luat această perioadă, să cuprind o arie mai largă de generații) nu s-a confruntat cu un pericol de acest gen (pandemia de COVID-19). Oricum, până acum, aproximativ 20 de ani, nu existau speranțe pentru debutarea învățământului online, din cauza lipsei cunoștințelor, dispozitivelor, platformelor și a conexiunii online. Cel puțin, în România! Însă, după anul 2000, situația s-a schimbat într-un trend pozitiv, și tehnologia informației a evoluat cu o viteză extraordinară.

Acum câteva zile, am făcut un sondaj online să aflu părerea oamenilor despre cât de bine s-a adaptat învățământul online la tehnologia zilelor noastre. La întrebarea “Care credeți că sunt problemele reale ale învățământului în sistem online?” am sesizat 6 deficiențe (cred că le pot numi astfel) care au îngreunat desfășurarea învățământului în sistem online. Sunt sigur că pot fi multe altele, dar nu am vrut să critic prea dur sistemul educațional. Cele 6 deficiențe se regăsesc în graficul de mai jos, având în dreptul lor procentele reieșite din voturile acordate de 122 respondenți.

Prima problemă, “Relaxarea elevilor, din cauza învățământului desfășurat acasă“, votată de cei mai mulți participanți la sondaj, se pare că a apărut în urma lipsei unei supravegheri constante din partea părinților, bunicilor, fraților/surorilor mai mari etc. Pentru elevi, dacă aș încerca să-i înțeleg, cred că acest gen de învățământ, desfășurat în interiorul sferei lor de confort, le-a permis o relaxare emoțională, aproape totală. Mulți dintre ei, fără o supraveghere atentă, au intrat într-o școală-vacanță. De ce am numit-o așa? Deoarece participarea lor la cursuri s-a limitat la prezența de la începutul orei și la timidele și rarele răspunsuri la întrebările profesorilor. În rest, activitatea lor a fost centrată pe diverse alte domenii.

Și nu sunt de condamnat! Se știe că la vârsta la care un copil devine elev, inclusiv la adolescență, conștiința acestuia pentru acordarea unei atenții deosebite școlii este scăzută. Astfel că, părinții care doresc să ofere copiilor lor un viitor mai bun ar trebui să se mobilizeze pentru a le asigura o supraveghere permanentă pe durata cursurilor.

Da, sunt de acord că această problemă a afectat foarte mult sistemul de învățământ și poate duce la un analfabetism extins. Totuși, trăiesc cu speranța că, dacă nu cei responsabili cu educația din România, măcar părinții, cei mai afectați de acest sistem de învățământ, vor învăța să gestioneze mai bine situația.

“Conexiunea slabă/instabilă la internet“, a doua deficiență votată de voi, este într-adevăr o problemă serioasă. Cred, însă, că această problemă a afectat, în principiu, localitățile mai sărace și/sau izolate de “civilizație”. Pentru celelalte zone ale țării, unde internetul și-a făcut simțită prezența cu câțiva ani în urmă, stabilitatea conexiunii a ținut mai mult de abonamentul pe care și l-a permis fiecare familie, de perioadele scurte de întrerupere din cauza problemelor la rețea sau de ecranarea semnalului.

Însă, DA, acestei probleme trebuia să i se acorde o “high priority” în topul intereselor naționale. Nu vreau să îi condamn de un “defective management” pe cei care au guvernat atâta timp, și au ignorat faptul că informația este principala sursă de educație, dar trebuie menționat că epoca scrierilor clasice este la sfârșit.

Un alt dezavantaj al învățământului online, a fost “asigurarea precară a dispozitivelor de lucru” pentru toții elevii/studenții. Dar era o problemă impetuoasă pentru sistemul educațional? … Dacă ne gândim la faptul că, în ultimii 31 de ani, nu s-a reușit construirea unor instituții educaționale (grădinițe, școli etc.) decente, care să ofere o atmosferă propice mediului educativ, de ce ar fi învățământul online o prioritate?

Totuși, realitatea a demonstrat că este o gândire eronată. Nu vreau să spun că este mai puțin importantă una decât cealaltă. Afirmația mea se referă la importanța educației pe care o dau responsabilii acestui domeniu.

Privind cea de-a patra deficiență, mă întreb dacă s-a pus vreodată problema obligativității pregătirii cadrelor didactice în folosirea dispozitivelor și platformelor online. Avansând această idee, oare câte funcții de educator/profesor au fost ocupate în urma unor concursuri organizate, la care, unul din examene, obiectiv vorbind, a fost cunoașterea teoretică și practică a folosirii sistemelor IT (dispozitivelor de lucru, pachetului Microsoft Office, rețelei Internet etc.)? Din câte cunosc, Legea educației naționale, Nr. 1/2011 se raportează doar la învățământul gimnazial și liceal, unde Tehnologia informaţiei să fie disciplină obligatorie (art. 68, alin. 3). În schimb, nu se face nicio referire la pregătirea cadrelor didactice în acest domeniu. Și, dacă legea nu obligă, o parte dintre educatori/profesori au ales să rămână conservatori. Mulți dintre ei considerâ că tehnologia este pentru generația tânără, și cursurile pot fi desfășurate în sistem tradițional, cu creta pe tablă.

De ce ar alege cineva conservatorismul în relația cu stilurile de predare, în condițiile în care, tehnologia poate determina motivarea şi implicarea elevilor în procesul de predare-învăţare?

Profesorul poate integra reprezentările în procesul instructiv-educativ, folosind acele tehnici didactice vizuale care permit abordări diferite (filme, prezentări sub forma unor slide-uri, pdf-uri, imagini reprezentative etc.), pot fi adaptate la diverse conţinuturi şi la resursele disponibile, care au potenţial stimulativ şi formativ.

“Numărul mare de elevi cu care un profesor își desfășoară ora” este, probabil, una din cele mai dificile sarcini pe care le îndeplinesc cadrele didactice. Dacă ne întoarcem la perioada de dinainte de pandemie, ne aducem foarte bine aminte că o clasă cu aproximativ 30 de elevi era foarte greu de gestionat. Supravegherea, captarea atenției, grija față de fiecare individ în parte sunt elemente care pot distorsiona stilul de predare. Inclusiv pentru predarea clasică, în sălile de clasă. Pentru învățământul online este, din punctul meu de vedere și, cred, a multor profesori, o aventură.

Într-o foarte mică măsură, “pierderea interesului unor profesori pentru asigurarea unui învățământ de calitate” și-a făcut și această problemă loc printre celelalte mai grave.

Sunt sigur că acest subiect ar putea fi dezbătut mai mult, dar articolul meu nu a făcut altceva decât să dea frâu liber comentariilor. Bineînțeles, în limita bunului-simț!